Victorie de senzație! Simona Halep o învinge pe Johanna Konta cu 6-4, 7-6 și se califică pentru al treilea an consecutiv în semifinalele turneului de la Cincinnati

Victorie de senzație! Simona Halep o învinge pe Johanna Konta cu 6-4, 7-6 și se califică pentru al treilea an consecutiv în semifinalele turneului de la Cincinnati
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep (România, 2 WTA) a răpus-o pe Johanna Konta (Marea Britanie, 7 WTA), în noaptea de vineri spre sâmbătă, scor 6-4, 7-6(1), calificându-se în semifinalele turneului Premier 5 de la Cincinnati (SUA).
  • Halep se va lupta cu Sloane Stephens (SUA, 151 WTA) pentru un loc în marea finală, după ora 23:00, iar cealaltă semifinală le va pune față în față pe Karolina Pliskova (Cehia, 1 WTA) și pe Garbine Muguruza (Spania, 6 WTA).

Victorieee!!! Simona Halep trece în minimum de seturi de Johanna Konta, scor 6-4, 7-6(1), și merge în semifinalele turneului Premier 5 de la Cincinnati pentru al treilea an consecutiv! După un final teribil, animat de cinci mingi de meci irosite, Halep încheie în stil de mare campioană una dintre cele mai bune partide ale sezonului! Eleva lui Darren Cahill s-a mobilizat și i-a lăsat un singur punct Johannei Konta în tie-break, luându-și și o revanșă după ce britanica a eliminat-o în sferturi la Wimbledon 2017!

Halep obține calificarea în a 6-a semifinală din acest sezon, apropiindu-se la două victorii de locul 1 mondial! Dar cel mai important lucru este acela că Simona și-a consolidat încrederea grație primului succes reușit în fața Johannei în circuitul WTA. Nu a fost ușor pentru Halep, ținând cont că a întâlnit o adversară de clasă mondială, însă românca în vârstă de 25 de ani a știut să-și gestioneze emoțiile. Simona a avut nevoie de o oră și 51 de minute pentru a se impune în fața britanicei, iar meciul se putea sfârși chiar mai repede. 

Zidul mișcător de care se temea Konta înaintea meciului a fost de neclintit astăzi! După câteva game-uri de acomodare, Halep a început să se apere formidabil și a preluat controlul grație unei serii de patru game-uri consecutive, desprinzându-se la 5-2. Johanna a venit la 5-4, apoi Simona i-a tăiat elanul cu un break uriaș. Tot cu 5-2 a condus constănțeanca și în manșa secundă, pe care și-a adjudecat-o însă cu emoții, după ce a ratat două mingi de meci la 5-3 și alte trei mingi de meci la 6-5! Scor final 6-4, 7-6(6), iar Halep va ataca finala de la Cincinnati sâmbătă seară, înfruntând-o pe americanca Sloane Stephens după ora 23:00.


04:11 Uluitor! Simona irosește încă trei mingi de meci și îi permite adversarei să revină de la 0-40, scor 6-4, 6-6! În total, constănțeanca a ratat cinci mingi care îi garantau biletul pentru semifinale. Avem tie-break și sperăm că Halep se va concentra și va pune punct thrillerului.


04:02 Halep – Konta 6-4, 6-5! Simona oprește avântul Johannei și o forțează pe britanică să servească din nou pentru a rămâne în meci! A fost un game uriaș, câștigat de Simona de la 15-40!


03:57 Meciul părea terminat în urmă cu câteva minute, dar Iată ce se întâmplă! Konta egalează la 5, iar Halep trebuie să își dea reset penru a nu complica și mai tare lucrurile.


03:51 Ce dramă pe finalul setului secund! Simona a avut două mingi de meci la 40-15, dar a pierdut incredibil game-ul din cauză că nu a mai pus primul serviciu în teren! Din nou, Darren Cahill își face apariția într-un moment delicat.


03:47 Halep – Konta 6-4, 5-3! Momentul adevărului pentru Simona, care servește pentru meci!


03:40 Simona se apropie la un singur game de o nouă semifinală, scor 6-4, 5-2! Konta o împinge și ea pe Halep către linia de sosire, greșind neforțat cu reverul.


03:36 Halep – Konta 6-4, 4-2! Nimic de făcut pentru Simona într-un game în care Johanna a servit excelent.


03:32 Simona este în control total în acest moment și conduce cu 6-4 și 4-1! Halep provoacă tot mai des greșelile adversarei, dar nu ezită atunci când are ocazia să atace, făcând un spectacol total pe centralul de la Cincinnati.


03:26 Halep – Konta 6-4, 2-1! Spre bucuria românilor din tribune, Simona își reintră în ritm și preia conducerea și în setul secund.


03:23 Halep se relaxează după câștigarea setului inaugural și îi face cadou un break adversarei: 6-4, 0-1! Câteva cifre din primul set: 10 lovituri direct câștigătoare și 16 erori neforțate pentru Johanna, 6-9 în dreptul Simonei.


03:13 SEEET pentru Simona Halep, scor 6-4! Cât o repriză de fotbal a durat primul act, încheiat superb de româncă! Deși a fost nervoasă în pauza dintre game-uri, Halep s-a mobilizat și nu i-a mai lăsat niciun punct adversarei!


03:10 Halep nu poate închide setul, iar Konta face rebreak: 5-4! Simona a irosit o minge de set, iar jucătoare noastră tinde să devină puțin negativă! Halep a solicitat intervenția antrenorului Cahill, dar românca nu părea foarte atentă la ceea ce spune australianul.


03:04 Konta întrerupe seria jucătoarei noastre, scor 5-3, după un game alb! Halep urmează însă să servească pentru set!


03:00 Halep – Konta 5-2! Simona revine spectaculos încă o dată, salvează trei mingi de break la rând și vine la un pas de câștigarea setului inaugural!


02:55 Simona îi „fură” un game important Johannei, după ce britanica a avut 30-0, iar constănțeanca se desprinde pe tabelă! Halep i-a tăiat elanul adversarei printr-o execuție de excepție, întorcând cu stil o scurtă pusă bine de Konta!


02:47 Halep – Konta 3-2! Johanna mai ratează un atac de forehand, complet de această dată, iar Simona preia conducerea pentru prima oară!


02:42 Halep devine extrem de concentrată la retur, reușind break-ul după un aut milimetric al britanicei, scor 2-2!


02:37 Simona începe modest, nu mai poate face față unei noi mingi de break, iar Johanna are 2-1!


02:35 Halep – Konta 1-1, după un game convingător al britanicei! E adevărat că și Simona a returnat modest.


02:30 Halep câștigă primul game al întâlnirii! Konta a început agresiv și a condus cu 30-0, dar constănțeanca a întors scorul în game-ul inaugural, nu înaitne de a salva și o minge de break: 1-0!


02:25 Un singur nume mai lipsește din careul de ași, pe care îl vom afla după meciul Halep – Konta, care începe ACUM cu Simona la serviciu!


02:20 După o veste bună, urmează și una rea! Pliskova s-a calificat în semifinale, după două meciuri câștigate într-o singură zi, iar Halep mai poate ajunge pe locul 1 mondial doar în situația în care câștigă titlul de la Cincinnati! Simona e așteptată de americanca Sloane Stephens în penultimul act.


02:10 Bună dimineața! Probabil că sunteți nerăbdători să o vedeți pe Halep, ținând cont că și ora este una târzie, așa că începem live blogul cu o veste bună! S-au încheiat primele patru partide pe centralul de la Cincinnati, iar Simona și Johanna sunt așteptate pe teren!


Facem noapte albă pentru Simona Halep, sportivă care dispută la Cincinnati al 10-lea sfert de finală consecutiv în circuitul WTA! Constănțeanca are o adversară extrem de puternică în meciul programat în jurul orei 02:00, pe britanica Johanna Konta. Simona a pierdut ultima întâlnire cu Johanna, scor 6-7(2), 7-6(5), 6-4 în sferturile turneului de la Wimbledon, iar jucătoarea din Marea Britanie conduce și la general cu 3-2.

Konta a mai învins-o pe Halep în optimi la Wuhan 2015 (hard), scor 6-3, 3-6, 7-5, și în sferturi la Miami 2017 (hard), scor 3-6, 7-6(7), 6-2, în timp ce Simona a trecut de Johanna numai în Fed Cup, în două rânduri: 6-1, 6-4 în anul 2014, respectiv 6-1, 6-3 la ediția din 2017. Miza turneului de la Cincinnati, dotat cu premii în valoare totală de 2,5 milioane de dolari, este una importantă pentru Simona Halep, ținând cont că românca va fi sigură de urcarea pe locul 1 mondial dacă își va adjudeca titlul.

Câștigătoarea partidei dintre Halep și Konta, transmisă în direct de Digisport 2, își va asigura 350 de puncte WTA, dar și un cec consistent, în valoare de 128.000 de dolari. Posibilele adversare ale Simonei din semifinale, în cazul în care sportiva noastră ajunge în faza respectivă sunt: Elina Svitolina (Ucraina, 3 WTA), Julia Goerges (Germania, 37 WTA), Sloane Stephens (SUA, 151 WTA) sau Ekaterina Makarova (Rusia, 39 WTA).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×